Si iata cum inca o data trec anii. Nimeni si nimic nu poate sa ii tina in loc. Un an, doi, trei. Nu mi-a fost usor sa lupt zi de zi cu mine insami si cu toti cei din jur. Dimineata de dimineata, deschid ochii si fug grabita spre universitate. Incerc sa ma concentrez cat mai mult posibil asupra studiilor pentru a-mi distrage atentia de la tine. Sa uit ca nu pot sa iti fiu alaturi si sa incerc sa fac intr-un fel in cat sa regasesc acea pace interioara ce numai alatruri de tine o aveam. Nu este zi sa nu imi zboare gandul la tine. Nu este clipa in care sa nu imi amintesc fiecare cuvant, privire, atingere sau gest. De cand nu mai esti langa mine alerg fara sa am o destinatie anume in ploaia rece a unei toamne tarzii; fara umbrela, uda si infrigurata.
Imi lipsesti enorm.
Fara tine aproape ca am uitat cine sunt cu adevarat. Singura persoana pe care pot sa afirm ca am iubit-o cu adevarat si pe care o voi iubi mereu esti tu, iar tu sti acest lucru mai bine decat oricune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu